ATEISTUL.com

Credinta este un exercitiu al liberului arbitru, este o alegere. Nu e nimic maret si nimic supranatural in ea, este doar o acceptare a resemnarii si a nevoii de ajutor din partea zeului in orice situatie. Cu cit situatia este mai grea cu atit nevoia de ajutor, chiar promis si niciodata acordat, e mai mare. Si cu atit mai mult crestinul vrea sa devina si mai credincios, intr-o abandonare totala a fiintei sale, impotriva oricarui instinct de conservare.

Cind zeul nu ii ajuta cu nimic, ca si cum nici nu ar exista, ei dau vina, ca orice om aflat in depresie, tot in persoana proprie, in lipsa de credinta.

Dar credinta nu este adevarata, nu este bazata pe cunoastere ci pe frica ca fara ea nu exista speranta, pe frica de viitor, de ce s-ar putea intimpla, ce nenoriciri ar putea sa ne incerce.

Toti ne uitam in jur si incercam sa ne dam seama daca faptele semenilor nostri sint in concordanta cu vorbele lor cu o singura exceptie: in cazul credintei. Cind un om iti spune ca-i bolnav ne uitam sa vedem orice semn de boala sau de slabiciune. Cind popa zice vre-o prostie credinciosii se uita cum sa intoarca faptele ca sa semene cu povestea.

Cum devii si mai credincios? Simplu: asculti l-a nesfirsit povestea popii pina nu mai faci deosebirea intre realitate si poveste. Abia atunci devii vrednic de dragostea zeului si pe buna dreptate: nimic din ce e in jurul tau nu mai are insemnatate. Ii iubesti pe cei dragi doar pentru ca exista o porunca pentru asta, nu-i dai in cap vecinului doar pentru ca scrie in josul paginii (sau ii dai pentru ca e diferit de tine si ti se pare ca scrie undeva, dar ai uitat unde), furi dar apoi ceri iertare… Traiesti intr-o lume paralela abil condusa de biserica profitoare.

Ca un catel ce se gudura iti inchipui ca apa, aerul, lumina si osul de ros vine de la stapinul atotputernic. In cazul catelului pare adevarat: stapinul ii toarna apa, deschide fereastra, aprinde becul si-i arunca sub masa osul zemos. Pentru el nu exista decit un zeu asa cum si crestinii au si ei (cel putin) unul. Evident ca el nu da nimic dar speranta ca odata si o data o sa le dea daca se gudura destul sau ca o sa-i bata daca nu le impietreste gindirea.

Ca si mine probabil, va considerati rezonabil de inteligent si in relatii bune cu oameni de diferite niveluri de inteligenta.

E destul de probabil ca ati intilnit si oameni pe care i-ai considerat prosti, probabil pe nedrept.

Daca asta s-a intimplat nu doar ca un mijloc de aparare dat de propria nesiguranta i-ati considerati prosti pe cei cu care nu sinteti de acord si nu va puteti intelege desi modul de abordare diferit al unei probleme e dat rareori de lipsa de inteligenta.

Inainte sa-l declarati prost ar trebui sa va puneti intii citeva intrebari:

- intelegeti cu adevarat ce spune?
- raspundeti la aceeasi intrebare?
- folositi acelasi inteles pentru cuvinte?
- vorbiti in termeni abstracti sau are vreo legatura cu realitatea?

Daca ati decis ca nu puteti cadea de acord incercati sa intelegeti ce gindeste el:

- de ce a ajuns la alta concluzie
- ce dovezi are
- ce scop are

Intrebati-va daca:

- aveti doveti pe care el nu le are
- aveti alte motive ca el
- presupuneti diferite lucruri ca fiind adevarate
- va e frica de concluzie
- mediul in care traiti va inflenteaza judecata
- aveti o logica defectuoasa

Credinciosii intotdeauna sint cei mai destept dintr-o incapere, lucru care ar trebui sa le dea de gindit. Ei sint cei fara dovezi, cu motive preinvatate, ce presupun lucruri aiurea, care le e frica de concluzie, sint influientati de ceilalti si stau foarte rau cu logica.

Trageti voi concluzia.

De multe ori cind vad un crestinoid ca-si da in petec imi aduc aminte de un banc auzit in copilarie: un om ametit de bautura se sprijina de zidul unei cladiri si adoarme. Cind se trezeste vede ca in spatele lui se formase o coada imensa. Intimplator se oprise exact linga usa unui magazin si toti au crezut ca asteapta sa se deschida si sa cumpere “ceva”. Un trecator atras de agitatie se opreste si-l intreaba: “Ce se da aici?”. “Nimic”, raspunde chefliul, “am adormit aseara si cind m-am trezit am vazut coada asta in spatele meu”. “Si de ce nu pleci acasa?” continua trecatorul. “Cum sa plec, acum cind sint primul?”.

Spiritul de turma al oamenilor nu e nici macar unic: pina si rimele se influenteaza una pe alta prin atingeri pentru a se deplasa in grup.

Cam asta e religia: oamenilor le e greu sa ia decizii singuri si de asta urmeaza traditia. Idioata sau nu, o urmeaza orbeste. Cu cit decizia ce trebuie luata e mai complicata cu atit incremenesc si nu mai pot sa gindeasca sau sa faca nimic. Ingheata. Au tendinta sa pastreze starea de fapt de frica sa nu dea peste altceva mai rau. Savantii au demonstrat prin scanari ale creierului ca acesta “sufera” cind trebuie sa ia o decizie care nu este implicita. Evident asta nu se aplica numai la religie: cind un jucator cade de cele mai multe ori ti se pare ca a fost fault, cind mingea e respinsa de altcineva decit portarul de pe linia portii ti se pare ca a fost gol. Noroc cu tehnologia care-ti arata la reluare adevarul.

V-au durut vreodata dintii dar nu stiati exact care? Sinteti credincios dar nu stiti de ce? Nimic mai normal, pina si rimele iau decizii in grup si-si urmeaza turma “cu ochii inchisi” (vorba vine). Daca ar avea ochi probabil ar avea si un zeu la care sa se inchine.