ATEISTUL.com

Dezvatarea este o modalitate de o cauta constant in cunostintele tale lucruri problematice, a te uita cu o perspectiva proaspata la ele, cit mai fara prejudecati posibil nu ca la niste adevaruri absolute, cu dorinta de le intelege mai bine si a-ti imbunatati cunoasterea.

Mintea iti joaca nenumarate feste: ati incercat vreodata sa va amintiti numele unei persoane? Sa pleci spre ea cu mina intinsa convins fiind ca pina ajungi acolo o sa-ti aduci aminte? Rareori se intimpla sa-ti amintesti lucruri pe care erai convins ca le sti. Dar tu continui sa cauti in amintiri lucruri care evident ca nu sint acolo.

Exista chiar o stiinta despre asta, despre ginditul despre gindire, numita metacognitie. Potrivit ei ne monitorizam tot timpul gindurile si cind descoperim ca ceva lipseste pornim o investigatie ca sa gasim defectul. Incercam sa ne amintim de unde-l cunoastep pe om, cu cine e prieten, unde locuieste, si apoi decidem daca-i stim sau nu numele inainte sa incercam sa nu-l reamintim.

Evident de multe ori procesul de decizie ajunge la o concluzie gresita si nu ne aducem aminte numele lui orice am face. Desi sintem “absolut siguri” ca-l stim.

Cam asta fac credinciosii: ei “stiu sigur” ca bazmele lor sint adevarate dar nimeni nu-si poate aminti de unde stie asta. La o inspectie sumara povestile lor nu stau in picioare dar nici unul nu se opreste sa vada asta. Daca incearca sa-si monitorizeze gindurile, sa ignore vocea nevazuta care le spune sa creada se conving si mai mult ca vocea nevazuta exista, altfel n-ar trebui ignorata.

Cum pot sa scape? O metoda sugerata de profesionisti este antrenamentul: sa incerci sa gindesti critic indiferent de subiect si eventual o sa vezi “lumina”, dar eu am indoieli. Desi sint unii capabili de acest efort intelectual in general e ca si cum ai cere ologului sa bata recordul mondial la alergari (sau macar sa se apropie).